RSS

Category Archives: Zilnice

Sfaturi pentru un CV de calitate

images (1)

Nimeni nu are timp să citească zeci de pagini de realizări personale, nicidecum pe cele de când erai copil. Dacă ții însă seama de câteva lucruri importante, ai toate șansele să îți faci un cv complet, corect și ușor de parcurs.

Iată câteva sfaturi :

1. Cel mai important e ca cv-ul să fie cât mai simplu. Cv-ul este prima ta șansă de a fi primit la un interviu, deci folosește-l ca să scoți în evidență realizările tale, cunoștințele și abilitățile.

2. Fii sincer!  Dacă minți într-un CV, nu numai că nu îți faci nici un bine, dar în același timp îl faci și pe posibilul angajator să își piardă timpul fără un rost. Să adaugi 6 luni în plus, experiență la un job, poate părea o idee bună, dar dacă informația este verificată, fii convins că ai scăpat de job.

3. Trebuie să notezi absolut tot ceea ce știi să faci în domeniul calculatoarelor: cunoștințe hardware, software, limbaje de programare, baze de date, etc. Nu menționa și lucruri pe care nu le-ai mai facut de mult, sau mai rau, nu le-ai făcut niciodată; dacă la interviu ești întrebat despre acea operație, vei părea ridicol, neștiind ce să răspunzi.

4. Acordă o atenție la fel de mare și realizărilor tale din timpul facultății; atenție: acest lucru nu mai este relevant și în cazul în care lucrezi în domeniul respectiv de mai mult de doi ani.

5. Este foarte bine sa folosești o serie de verbe active, precum: am realizat, am planificat, am organizat, am fost răspunzător pentru, am condus, etc.

6. Nici un angajator nu va căuta o persoană care nici măcar nu s-a deranjat să își corecteze propriile greșeli. Nu te baza pe o vizionare rapidă a CV-ului, citește-l de la capăt de două sau de trei ori cu multă atenție.

7. CV-ul trebuie să fie uşor de citit şi să aibă un aspect plăcut. Elimina detaliile nerelevante, păstrează ceea ce te recomandă mai bine şi scrie CV-ul într-un limbaj clar, cât mai succint.

8. Nu-ți face un CV mai lung de o pagină și nu folosi fonturi mici pentru a-l face să pară mai mic.

Sper să vă fie de folos!

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on February 24, 2013 in Zilnice